Zâne

Zânele sunt semidivinități feminine, adesea nominalizate atributiv, prezente în mai multe mitologii populare. În mitologia românească, acestea sunt de 2 categorii morale: bune și rele. Zânele bune sunt preponderente numeric și categorial, sunt fecioare frumoase, zvelte, foarte tinere, năzdrăvane, prielnice omului cinstit și având totdeauna soluțiile esențiale pentru dificultățile ori impasurile inevitabile de care este asaltat eroul arhetipal (de obicei Făt-Frumos).
Zânele bune sunt socotite ca născându-se din flori.
Zonal, numărul lor e variabil: fie 3 (surori) sau 12, fie nenumărate. Cazurile de hierogamie sunt rare, dar posibile: unele zâne îndrăgostindu-se de Făt-Frumos, erou muritor, dispar și lasă o chemare, iar însoțirea devine cu putință după ce el săvârșește mai multe încercări supraomenești (sau inițiatice); cazurile inverse se efectuează prin viclenia lui Făt-Frumos, care fură veșmintele unei zâne aflate la scăldat. Totuși zânele bune au limite în bunăvoință și uneori pedepsesc îndeosebi pe cel care le calcă un tabu declarat (de exemplu, intrarea neîngăduită pe un teritoriu controlat de zâne), pedeapsa curentă fiind orbirea.
Zânele rele sunte uneori bătrâne, urâte, uscățive, alteori tinere, ispititoare, dar sadice față de oamenii îndrăzneți. Acestea sunt adesea confundate cu Ielele, însă prin contaminare, căci sunt divinități structural și atributiv diferite.^[1]
În alte mitologii populare, zânele diferă în funcție de specificul etnografic local însă într-o arie analogică apropiată. Tipologia europeană (franc. fée, germ Fee, engl. fairy) aparține îndeosebi basmului fantastic; mai bine individualizată este la francezi Mélusine, o zână mutantă. Mitologia chineză are mai multe tipuri de zâne, unele fără o personalitate distinctă altfel decât prin frumusețe: Mi Fei, altele însă distinct individualizate: Makù, o magiciană longevivă, Lei Zu, zâna mătăsurilor. Victor Kernbach considera că prezența zânelor indică un rafinament mitologic. ^{[8]
wikipedia}