Animale (mitologie)

Animale (mitologie)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Conform mitologiei, animalele au apărut pe lume pentru a-i ajuta pe oameni sau dimpotrivă, pentru a le stingheri existenţa şi pentru a-i pedepsi pentru păcatele lor. În unele mitologii ca cea egipteană, ele erau trimişi ai zeilor pe pământ, sau înşişi zeii şi trebuiau respectate şi adorate. Vrând să explice proprietăţile şi originile animalelor, oamenii şi-au imaginat încă din cele mai vechi timpuri legende şi mituri, în care aceste fiinţe, obişnuite în ziua de astăzi, capătă însuşiri fabuloase.



Rolul diferitelor animale în mitologie

Broasca

În mitologia egipteană, broasca o reprezenta pe zeiţa naşterii, pe Heket, adesea reprezentată cu capul acestui animal, amintind de fertilitatea deosebită a broaştei. Ea şi soţul ei Khnum, au creat fiinţele marine, ceea ce ar însemna că pentru egipteni, broasca este primul animal ce a pot apa.


Bufniţa
Monedă găsită în Attica, reprezentând-o pe zeiţa Atena împreună cu simbolul ei, bufniţa.


În mitologie, bufniţa este reprezentanta a două noţiuni contradictorii: moartea sau înţelepciunea, care este, conform unor concepţii antice, sinonimă cu viaţa. Contradicţia este explicată prin faptul că zeitatea morţii, după unele credinţe preclasice, cunoaşte şi secretele vieţii, ale naşterii şi ale reîncarnării.

În mitologia sumeriană, zeiţa morţii era reprezentată ca o femeie goală flancată de două bufniţe. În mitologia greacă, bufniţa este simbolul Atenei, zeiţa înţelepciunii. Lilith, vechea zeiţă ebraică, diavoliţa morţii infantile era identificată cu această pasăre. Ouăle de bufniţă, dimpotrivă, asigurau o viaţă lungă şi o tinereţe durabilă, conform legendelor antichităţii. Ca orice pasăre răpitoare de noapte, în multe superstiţii ale diferitelor popoare, bufniţa anunţa moartea într-o casă dacă se arăta deseori prin prejma ei.

Calul
Zeul nordic Odin intrând în Valhalla pe calul său, Sleipnir.


În multe mitologii, calul era animalul călărit de zeul-soare,însă mai târziu apar care trase de patru cai sau de doi, ca în cazul zeului grec Helios. În mitologia nordică, Odin se deplasa călărind un armăsar cu opt picioare, numit Sleipnir. Sacrificarea cailor era rezervată zeilor şi asociată ritualurilor funerare , asigurând puterea pe care o deţinea noul rege, putere simbolizată prin soarele care răsare.


Cămila

În religia islamică, Allah a creat cămila din lutul pe care Azrail l-a adus pentru facerea lui Adam. Din ce a rămas din lut, după creaţia omului, a apărut acest animal. Cămilele au devenit semne ale lui Allah şi pot fi mâncate, iar odată au fost folosite drept jertfe aduse zeilor păgâni. Se spune că o cămilă a ieşit dintr-o stâncă, drept semn al profetului Salih, adus oamenilor din Thamud, dar aceştia au ucis-o.


Cocorul

În mitologia greacă, cocorul era asociat zeului Apollo, zeu al luminii solare, deoarece se credea că era treaz în fiecare dimineaţă, devreme, pentru a spune rugăciunile. Pentru arabi şi persani, creierul şi vezica biliară erau considerate a avea proprietăţi medicale miraculoase, capabile să asigure o viaţa îndelungată.


Cocoşul

În islamism, Allah a creat un cocoş uriaş ce avea picioarele în primul strat al cerurilor, iar capul îi ieşea prin cel de-al şaptelea strat. În fiecare noapte, când Allah aduce pe lume câte 70 000 de noi îngeri şi îi duce în marea moschee Masjid al-Aqsa, cocoşul din ceruri începe să cânte. Atunci, ceilalţi cocoşi de pe pământ îl aud şi îi imită cântecul, aşa explicându-se de ce aceste păsări cântă înainte de revărsatul zorilor. Ele aduc aminte oamenilor că este timpul pentru rugăciune. Într-o zi, cocoşul gigantic va cânta pentru ultima oară, iar atunci morţii vor învia.


Corbul
Cei doi corbi din mitologia nordică, Hugin şi Munin, stând pe umerii stăpânului lor, Odin


Pasăre neagră şi sumbră, corbul este asociat cu moartea în aproape toate mitologiile. În mitologia celtică, zeiţele Badb şi Morrigan, personificări ale războiului şi regine ale fantomelor apar pe câmpul de luptă sub forma a trei astfel de păsări. Pentru sufiţi, corbii simbolizau întunecimea unei perioade de separare de divinitate. Cu toate acestea, corbii mai apar în mitologie şi cu alte funcţii, de exemplu, ei sunt mesageri ai unor zei. În mitologia persană, această pasăre este unul din cele şapte simboluri ale lui Mithra. În mitologia nordică, cei doi corbi ai zeului Odin, Hugin şi Munin îl înştiinţează pe stăpânul lor despre ceea ce se întâmplă în lume. Tot în mitologia celtică, corbul este un simbol al lui Lug, zeu omniscient, şi asta datorită faptului că fiind pasăre reprezintă celestul şi lumina, iar prin culoarea sa reprezintă terestrul şi tenebrele. Corbul mai este întâlnit şi în legenda potopului din mitologia mesopotamică. Singurul supravieţuitor al dezastrului, împreună cu familia sa, Uta-Napiştim, trimite din corabia sa un porumbel, o rândunică şi un corb, pentru a vedea cine a mai reuşit să scape. Din aceste trei păsări, doar corbul a fost necredincios şi nu s-a întors.



Lăcustele

În tradiţia islamică, lăcustele au fost printre primele animale create de Allah. Ele sunt creaturi inteligente şi le-a fost milă de Adam, când acesta a fost alungat din Rai. Ele au fost aduse pe lume din lutul care a mai rămas după modelarea omului. Regele lăcustelor este la fel de mare ca un vultur şi primeşte ordine directe de la Allah. Astfel când faraonul a refuzat să lase pe evrei să părăsească Egiptul, lăcustelor li s-a poruncit să zboare peste această ţară şi să întunece cerul. Aceste insecte au scrise pe aripi litere vechi arabe, ca: "Dumnezeu este unul". Ele formează o armată redutabilă şi puternică pe care Allah o poate folosi împotriva oricărui regat păgân.


Năpârca

În epopeea din secolul al XV-lea, "Paradisul Reginei Sibylle", femeile şi fetele se transformă în năpârci vinerea, la miezul nopţii, iar duminica, redevin oameni, fiind chiar mai frumoase ca înainte.


Păianjenul

În islamism există un mit legat de această insectă. Profetul Mahomed a reuşit să scape de următorii săi pentru că s-a ascuns într-o peşteră, la gura căreia un păianjen a ţesut o pânză cu o rapiditate uimitoare. În mitologia greacă, zeiţa Atena o transformă pe tânăra Arachne într-un păianjen, pentru că era mai pricepută ca ea în arta ţesutului. Astfel explică grecii originea acestei insecte şi priceperea ei de a ţese. De altfel, măiestria păienjenilor a fascinat multe popoare, printre cale şi cele africane care credeau că aceştia pot atârna în aer fără să cadă. Ei vedeau un zeu în păianjen.


Peştele
Simbolul creştinismului în antichitate era asemănător cu imaginea unui peşte.



Pentru primii creştini, peştele era simbolul lui Hristos şi astfel al religiei lor, deoarece primele litere ale cuvintelor "Iisus Christos, Theou Uios Soter" ("Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul"), în litere greceşti alcătuiesc cuvântul grec "ichthus" ("peşte"). Desenul unui peşte era semnul secret al credinţei creştine în contextul politicii ostile ale împăraţilor romani.


Porumbelul

În Biblie, porumbelul era pasărea mesager pe care Noe a trimis-o din arcă, după terminarea potopului. Această pasăre s-a întors cu o ramură de măslin, semn că apa s-a scurs de pe faţa pământului. Simbol al inocenţei şi purităţii, porumbelul este una din formele trupeşti pe care Duhul Sfânt le ia când coboară din cer. În mitologia greacă, porumbelul este pasărea Afroditei, devenind un simbol al dragostei. Arabii văd în această pasăre un mesager al iubirii, norocului şi păcii, al fidelităţii dintre soţ şi soţie şi dintre fraţi.


Scorpionul

În mitologia sumeriană, scorpionul este paznicul ţării nemuritorilor. În Asia Mică, el era asociat zeiţei lunii şi a vânătorii, Artemis. Perioada din luna octombrie, a culesului strugurilor, când soarele trece prin semnul Scorpionului îi este dedicată acestui animal. În mitologia persană, scorpionul este duşamnul lui Mithra, zeul vieţii şi al verii, devenind astfel simbolul toamnei, al morţii şi al distrugerii.


Şacalul

O statuie reprezentându-l pe zeul egiptean Anubis, zeu ce avea cap de şacal


În Egiptul Antic, şacalul era emblema zeului Anubis, care călăuzea sufletele morţilor pe tărâmul celălalt. Şacalul a fost admirat în foarte multe mitologii, din Africa până în India, pentru înţelepciunea şi viclenia sa.


Şarpele

Toiagul lui Asclepios


În mitologie, această reptilă era admirată pentru că îşi leapădă pielea, fiind un simbol al înnoirii, al întineririi şi chiar al nemuririi. Şarpele era asociat deseori cu zeul sau cu zeiţa pământului. În multe culturi, şarpele este feminin, este un simbol al feminităţii. În mitologia greacă, zeul medicinei, Asclepios, poartă un şarpe sau doi şerpi,care au puteri asupra vieţii

Pocalul zeiţei greceşti a sănătăţii,Hygeia


Şarpele totodată poate fi un simbol al răului, al pericolului sau al ispitei. În "Epopeea lui Ghilgameş", iarba nemuririi dobândită cu atâta trudă de erou, este înghiţită de un şarpe spulberând astfel speranţa depăşirii stadiului de muritor. În Biblie, această reptilă este o fiinţă mitică, foarte mare şi lungă, care are o gândire şi o fire rea. Diavolul însuşi ia forma unui şarpe pentru a o ispiti pe Eva. În mitologia nordică, şarpele uriaş Jormungand, care înconjoară întreaga lume a oamenilor cu trupul său, se va ridica din ape în ziua de Ragnarok şi va contribui, alături de giganţi, la sfărşitul lumii.


Ţestoasa

În mitologia greacă, broasca ţestoasă este atribuită zeului Hermes, cel care s-a folosit primul de carapacea ei pentru a alcătui un instrument muzical numit ţiteră. În China, acest animal simboliza nordul şi iarna. În mitologia indiană, lumea este alcătuită dintr-o piramidă, având la bază o ţestoasă care susţine pe carapacea ei un elefant, ce ţine cu trompa lui lumea. În civilizaţia Maya, zeul lunii, deţine o platoşă făcută din carapacea unei broaşte ţestoase. Longevitatea acestui animal este asociată la foarte multe popoare cu ideea de nemurire. În mitologia tibetană, dar şi în concepţia unor poţii din Bengal, broasca ţestoasă a fost aleasă de zeul creator pentru a aduce pământ de pe fundul Oceanului Primordial. Astfel, ţestoasa are un rol important în geneza lumii.