Legenda bradului de Craciun

 

Despre originea bradului de Craciun, circula mai multe legende, care de mare mai minunata prin mesajul ei plin de speranta si bucurie.

 

In urma cu multi ani de zile, in seara de Craciun, a venit pe lume Iisus Hristos. In acele vremuri, pe acele meleaguri era imparat Irod, un om foarte rau care auzind ca a sosit pe lume Mesia, Imparatul lumii, a poruncit oamenilor sai sa fie ucisi toti copiii de la doi ani in jos. Auzind acestea mama lui Iisus, s-a inspaimantat si si-a luat fiul in brate si cu ajutorul lui Dumnezeu a parasit Bethleemul. Pe drum Fecioara Maria a auzit tropote de cai care veneau in urma ei. Atunci ea vazand un stejar l-a rugat sa-si coboare crengile-n jos si s-o fereasca de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se facuse frica si o refuza pe Fecioara Maria. Deodata, ea fu chemata de un bradulet mic care pe data o infasura cu crengile sale exact in clipa in care oamenii lui Irod treceau calare prin acel loc. Dupa ce calaretii se indepartasera Fecioara multumi bradului pentru fapta savarsita si ii spuse: “Cat vei trai, bradule, sa nu vestejesti niciodata! Sa fii mereu verde si iubit de toti copiii, iar stejarului ii spuse ca toata viata lui sa tremure fie iarna, fie vara.” Asa se explica faptul ca iarna, de Craciun bradul este prezent in casele oamenilor, fiind iubit de toti copiii si toti oamenii.

 

O alta legenda spune ca atunci cand S-a nascut Pruncul Iisus, ingerii au venit in jurul sau. Au mai venit si pastorii care se aflau in apropiere. Dar drumul cel mai anevoios, l-au facut cei trei magi, care veneau de departe tocmai pentru a se inchina Imparatului lumii. Acestia erau foarte invatati si stiau ca Mantuitorul Se va naste, asa ca au pornit la drum, calauziti de steaua sfanta ce le lumina calea si le arata drumul pe care sa-l urmeze. Si bineinteles cã nu puteau sa se inchine Fiului lui Dumnezeu fara un dar, care sa arate dragostea si bucuria lor. Asa se face cã au luat cu ei aur, smirna si tamaie dar ajungand aproape de Bethleem, orasul unde S-a nascut Mantuitorul, au vrut sa puna alaturi de darurile lor si o floare sau macar o creanga de copac inverzit, fiindca nu doar oamenii, ci intreaga natura se bucura de venirea lui Iisus. Dar, cautand ei incoace si incolo, nu au gasit nici un copac inverzit, caci era iarna si pomii isi pierd acum vesmantul lor de frunze si flori. Insa, pe varful unui deal au vazut un bradut mic. Bucurosi l-au luat cu ei si atunci cand au ajuns langa Maica Domnului si Pruncul Iisus au asezat bradul alãturi si au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De a­tunci, bradul mai este numit si Pomul de Craciun. In a­min­tirea minu­natei veniri pe lume a Mantuito­ru­lui s-a pas­trat obiceiul ca in timpul sarbatorilor de iarna sa avem in casa un brad pe crengile caruia sa asezam globuri co­lo­rate, be­teala stralucitoare, fructe i lumanarele. Iar sub brad, copiii cuminti gasesc darurile mult asteptate. Prin prezenta sa in fiecare casa, mirosind a cetina, bradul este simbolul bucuriei si al sperantei, caci ramane vesnic verde, aducandu-ne in suflete bucurie si lumina.

 

Una din legende este legata de sfantul Bonifaciu, calugarul anglican care a randuit biserica crestina in Franta si Germania. Intr-o buna zi, el a dat peste un grup de pagani adunati in jurul unui stejar falnic, pregatindu-se sa aduca drept jertfa un copil zeului Thor. Pentru a salva viata copilului, Bonifaciu a pravalit stejarul la pamant cu o lovitura naprasnica de pumn. In locul acestuia a rasarit un bradut. Sfantul a grait catre pagani, spunandu-le ca bradutul este Pomul Vietii, inchipuind viata vesnica a lui Iisus Hristos.

 

O alta legenda povesteste despre un padurar sarac care, in ajunul Craciunului, a dat peste un copil pierdut si infometat. Cu toate ca era foarte sarac, padurarul i-a potolit foamea si i-a oferit adapost peste noapte. A doua zi cand s-a trezit, padurarul a gasit in usa colibei un pom minunat, cu ramurile scanteietoare. Baietasul infometat era, in realitate, copilul Iisus, iar bradul era rasplata data padurarului pentru fapta sa buna.

 

Alta legenda spune ca Martin Luther, intemeietorul credintei protestante, se plimba printr-o padure, in ajunul Craciunului. In timp ce se plimba, a fost uimit de frumusetea puzderiei de stele, ale caror luminite sclipeau printre crengile brazilor. Atat de fermecat a fost de privelistea minunata, incat a taiat un bradut si l-a adus acasa, pentru familia lui. Pentru a sugera sclipirea stelelor, a atarnat lumanari de crengile bradutului.

 

Altii sustin ca bradul de Craciun si-ar avea originea intr-o piesa medievala de teatru care evoca Paradisul. In Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu stiau sa citeasca, si micile scenete de teatru erau mijlocul de propovaduire a invataturilor Bibliei. Piesa evocand Paradisul, care infatisa crearea omului si alungarea lui Adam si a Evei din Rai, se juca in fiecare an pe 24 decembrie, adica in plina iarna, ceea ce ridica o mica problema. Era nevoie de un pom cu mere, dar iarna merii nu dau fructe, asa incat se recurgea la o solutie de schimb. In locul lor se foloseau brazi, de crengile carora se atarnau mere.

 

Mai exista o alta legenda care povesteste ca in secolul al VII-lea, un calugar din Devonshire a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. Se zice ca acesta s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza Sfanta Treime. In Europa in secolul al XII-lea, de Craciun, bradul era atarnat de tavan cu varful in jos.

 

Legenda romaneasca a bradului de Craciun

Cea mai frumoasa dintre legende este legenda populara romaneasca care povesteste ca "demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai paseau pe acest pamant, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cat oul de porumbel, vantul smulgea pietrele din loc, iar cerul se intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi.

 

Iisus Hristos si Sfantul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor - unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut.

 

Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: Fructe mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.

 

Zis si facut. Domnul Iisus si Petru au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe cer.

 

Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel incat ei sa te pretuiasca cum se cuvine. Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie.

 

Numai ce zise acestea si Iisus disparu, impreuna cu Petre, intr-o geana de lumina. A ramas in padure insa bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca".