Legenda SF Filofteia

Fetita care iubea pe saraci: Sfanta Filofteia

Acum cateva sute de ani traia o fetita cu numele Filofteia. Buna ei mama o invatase de mica sa iubeasca pe Dumnezeu si pe toti oamenii si o indemna sa aiba grija de saraci.
La cativa ani dupa nastere, mama ei muri pe neasteptate si micuta ramase orfana. Tatal se casatori cu o alta femeie si aceasta nu o iubea pe fetita. Filofteia insa ramase cu aceeasi inima buna fata de Dumnezeu si fata de cei saraci.
Intr-o zi pe cand se afla in biserica, la sfanta slujba, auzi citindu-se Cuvantul lui Dumnezeu: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui". Asa de mult i-au patruns in inima aceste cuvinte, incat de atunci nu mai putea sa treaca pe langa un sarac fara sa nu-l ajute cu ceva din putinul ei. Pe cel flamand il satura cu o parte din hrana ei; pe cel gol il imbraca cu hainele sale; celui insetat ii dadea sa bea, iar cand auzea de vreun copil sau un om bolnav, se ruga lui Dumnezeu pentru insanatosirea lor.
Vazandu-i toate faptele de milostenie, mama vitrega o certa mereu, o batea si o para tatalui ei, iar acesta o ameninta si o oprea de la astfel de fapte bune.
Intr-o primavara, cand Filofteia implinise 21 de ani, tatal a iesit la camp ca sa are si sa semene. Spre pranz, mama vitrega trimise pe Filofteia cu mancare la tatal ei. Vazand-o saracii, i-au iesit bucurosi in cale si Filofteia, neavand ce sa le dea, le imparti o parte din mancarea pe care o ducea tatalui sau.
Acest lucru s-a repetat in mai multe zile. Ramanand mereu flamand si banuind ce facea fetita lui, tatal se aseza intr-una din zile la panda. Cand o vazu pe Filofteia cu cata bucurie impartea din mancarea lui celor saraci, mania ii intuneca mintea. Lua securea de la brau si o arunca spre ea. Fetita cazu la pamant si muri pe loc, dandu-si sufletul in mainile lui Dumnezeu.
O lumina cereasca invalui deodata trupul lipsit de viata al Filofteii. Dumnezeu a preamarit-o si a asezat-o in ceata sfintilor Sai.
Deoarece Filofetia a avut o viata sfanta, trupul ei s-a pastrat nestricat. El se afla si astazi in bisericuta manastirii Curtea de Arges.
Ziua mortii Sfintei Filofteia o sarbatorim in fiecare an, la 7 decembrie.
www.copilul.ro

Trupul facator de minuni

Inspaimantat de fapta sa, tatal a incercat sa ii ridice trupul, pentru a o inmormanta. Dar Dumnezeu a proslavit-o, iar trupul ei a devenit atat de greu, incat nu l-a putut clinti, desi a chemat si pe alti oameni in ajutor. Ingrozit de aceasta minune, l-a chemat pe Arhiepiscopul de Tarnovo. Acesta a venit insotit de un alai de preoti si credinciosi, citind mai multe rugaciuni de dezlegare, pentru a putea duce trupul Sfintei in catedrala din Tarnovo. Sinaxarul spune ca, nedorind sa mearga acolo, trupul s-a lasat greu ca prin minune. Astfel, ierarhul a inceput sa rosteasca numele mai multor orase, aflate de o parte si de alta a Dunarii. Cand a fost pronuntat numele Cetatii de Arges, trupul s-a facut dintr-o data usor, Filofteia aratand in ce casa dorea sa fie dusa.

Legenda bradului de Craciun

 

Despre originea bradului de Craciun, circula mai multe legende, care de mare mai minunata prin mesajul ei plin de speranta si bucurie.

 

In urma cu multi ani de zile, in seara de Craciun, a venit pe lume Iisus Hristos. In acele vremuri, pe acele meleaguri era imparat Irod, un om foarte rau care auzind ca a sosit pe lume Mesia, Imparatul lumii, a poruncit oamenilor sai sa fie ucisi toti copiii de la doi ani in jos. Auzind acestea mama lui Iisus, s-a inspaimantat si si-a luat fiul in brate si cu ajutorul lui Dumnezeu a parasit Bethleemul. Pe drum Fecioara Maria a auzit tropote de cai care veneau in urma ei. Atunci ea vazand un stejar l-a rugat sa-si coboare crengile-n jos si s-o fereasca de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se facuse frica si o refuza pe Fecioara Maria. Deodata, ea fu chemata de un bradulet mic care pe data o infasura cu crengile sale exact in clipa in care oamenii lui Irod treceau calare prin acel loc. Dupa ce calaretii se indepartasera Fecioara multumi bradului pentru fapta savarsita si ii spuse: “Cat vei trai, bradule, sa nu vestejesti niciodata! Sa fii mereu verde si iubit de toti copiii, iar stejarului ii spuse ca toata viata lui sa tremure fie iarna, fie vara.” Asa se explica faptul ca iarna, de Craciun bradul este prezent in casele oamenilor, fiind iubit de toti copiii si toti oamenii.

 

O alta legenda spune ca atunci cand S-a nascut Pruncul Iisus, ingerii au venit in jurul sau. Au mai venit si pastorii care se aflau in apropiere. Dar drumul cel mai anevoios, l-au facut cei trei magi, care veneau de departe tocmai pentru a se inchina Imparatului lumii. Acestia erau foarte invatati si stiau ca Mantuitorul Se va naste, asa ca au pornit la drum, calauziti de steaua sfanta ce le lumina calea si le arata drumul pe care sa-l urmeze. Si bineinteles cã nu puteau sa se inchine Fiului lui Dumnezeu fara un dar, care sa arate dragostea si bucuria lor. Asa se face cã au luat cu ei aur, smirna si tamaie dar ajungand aproape de Bethleem, orasul unde S-a nascut Mantuitorul, au vrut sa puna alaturi de darurile lor si o floare sau macar o creanga de copac inverzit, fiindca nu doar oamenii, ci intreaga natura se bucura de venirea lui Iisus. Dar, cautand ei incoace si incolo, nu au gasit nici un copac inverzit, caci era iarna si pomii isi pierd acum vesmantul lor de frunze si flori. Insa, pe varful unui deal au vazut un bradut mic. Bucurosi l-au luat cu ei si atunci cand au ajuns langa Maica Domnului si Pruncul Iisus au asezat bradul alãturi si au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De a­tunci, bradul mai este numit si Pomul de Craciun. In a­min­tirea minu­natei veniri pe lume a Mantuito­ru­lui s-a pas­trat obiceiul ca in timpul sarbatorilor de iarna sa avem in casa un brad pe crengile caruia sa asezam globuri co­lo­rate, be­teala stralucitoare, fructe i lumanarele. Iar sub brad, copiii cuminti gasesc darurile mult asteptate. Prin prezenta sa in fiecare casa, mirosind a cetina, bradul este simbolul bucuriei si al sperantei, caci ramane vesnic verde, aducandu-ne in suflete bucurie si lumina.

 

Una din legende este legata de sfantul Bonifaciu, calugarul anglican care a randuit biserica crestina in Franta si Germania. Intr-o buna zi, el a dat peste un grup de pagani adunati in jurul unui stejar falnic, pregatindu-se sa aduca drept jertfa un copil zeului Thor. Pentru a salva viata copilului, Bonifaciu a pravalit stejarul la pamant cu o lovitura naprasnica de pumn. In locul acestuia a rasarit un bradut. Sfantul a grait catre pagani, spunandu-le ca bradutul este Pomul Vietii, inchipuind viata vesnica a lui Iisus Hristos.

 

O alta legenda povesteste despre un padurar sarac care, in ajunul Craciunului, a dat peste un copil pierdut si infometat. Cu toate ca era foarte sarac, padurarul i-a potolit foamea si i-a oferit adapost peste noapte. A doua zi cand s-a trezit, padurarul a gasit in usa colibei un pom minunat, cu ramurile scanteietoare. Baietasul infometat era, in realitate, copilul Iisus, iar bradul era rasplata data padurarului pentru fapta sa buna.

 

Alta legenda spune ca Martin Luther, intemeietorul credintei protestante, se plimba printr-o padure, in ajunul Craciunului. In timp ce se plimba, a fost uimit de frumusetea puzderiei de stele, ale caror luminite sclipeau printre crengile brazilor. Atat de fermecat a fost de privelistea minunata, incat a taiat un bradut si l-a adus acasa, pentru familia lui. Pentru a sugera sclipirea stelelor, a atarnat lumanari de crengile bradutului.

 

Altii sustin ca bradul de Craciun si-ar avea originea intr-o piesa medievala de teatru care evoca Paradisul. In Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu stiau sa citeasca, si micile scenete de teatru erau mijlocul de propovaduire a invataturilor Bibliei. Piesa evocand Paradisul, care infatisa crearea omului si alungarea lui Adam si a Evei din Rai, se juca in fiecare an pe 24 decembrie, adica in plina iarna, ceea ce ridica o mica problema. Era nevoie de un pom cu mere, dar iarna merii nu dau fructe, asa incat se recurgea la o solutie de schimb. In locul lor se foloseau brazi, de crengile carora se atarnau mere.

 

Mai exista o alta legenda care povesteste ca in secolul al VII-lea, un calugar din Devonshire a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. Se zice ca acesta s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza Sfanta Treime. In Europa in secolul al XII-lea, de Craciun, bradul era atarnat de tavan cu varful in jos.

 

Legenda romaneasca a bradului de Craciun

Cea mai frumoasa dintre legende este legenda populara romaneasca care povesteste ca "demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai paseau pe acest pamant, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cat oul de porumbel, vantul smulgea pietrele din loc, iar cerul se intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi.

 

Iisus Hristos si Sfantul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor - unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut.

 

Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: Fructe mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.

 

Zis si facut. Domnul Iisus si Petru au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe cer.

 

Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel incat ei sa te pretuiasca cum se cuvine. Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie.

 

Numai ce zise acestea si Iisus disparu, impreuna cu Petre, intr-o geana de lumina. A ramas in padure insa bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca".

 

 

Legenda lui Moș Crăciun

In viziunea initiala, Mos Craciun purta un costum rosu cu nasturi negri. Vinovata de pletele albe este compania Coca-Cola. Se pare ca versiunea Mosului care a ramas imprimata in mintea noastra este cea propusa de compania de bauturi racoritoare.

Legenda spune ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, l-a rugat pe Mos Ajun sa-i gazduiasca. Deoarece era sarac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun.

Ajunsa la casa lui Craciun, Maica Domnului o gaseste acasa pe sotia acestuia, Craciuneasa si ii cere acesteia adapost. Craciuneasa era o femeie buna, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, ii gazduieste in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-L nasca pe Pruncul Iisus.

Afland cele intamplate, Craciun isi pedepseste sotia taindu-i mainile. Maica Domnului, printr-o minune, o vindeca, lipindu-i mainile la loc Craciunesei. Mos Craciun, vazand aceasta se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel "primul crestin". Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci.

De atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului (24 decembrie), Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si pune sub brad cadourile. Cei 9 reni sunt: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen. Conducatorul acestora este Rudolph, renul cu nas rosu.

Legenda lui Moș Nicolae

Nicolae provenea dintr-o familie instarita, iar la moartea ambilor parinti a mostenit intreaga avere, pe care a folosit-o pentru a-i ajuta pe oamenii nevoiasi.
In noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sunt cuminţi, lasandu-le in ghetute, dulciuri si diverse cadouri.
Tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori lasandu-le o nuielusa.

Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata.
De altfel, povestea darurilor imparţite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.
Legenda spune ca trei surori, fete sarmane, nu se puteau casatori datorita situatie financiare dificile si de aceea tatal lor vroia sa le vanda.

Se spune ca atunci cand fata cea mare a ajuns la vremea maritisului, Nicolae, care era episcop, a lasat noaptea, la usa casei lor, un saculet cu aur.
Situatia s-a repetat si in cazul surorii mijlocii, astfel ca, atunci cand i-a venit vremea si fetei mici, tatal s-a hotarat ca in noaptea dinaintea nuntii sa stea de paza si l-a vazut pe Sfantul Nicolae cum a urcat pe acoperisul casei si a aruncat pe horn un saculet care a cazut intr-o soseta ce era pusa la uscat.

De aici a aparut obiceiul asezarii sosetutelor sau a ghetutelor in noaptea de Mos Nicolae. Cardinalul l-a rugat pe nobil sa pastreze secretul, insa acesta nu a facut-o si de atunci fiecare sarac care primea ceva, ii multumea lui Nicolae.

Cei trei saculeti de aur facuti cadou fetelor au devenit simbolul Sfantului Nicolae, sub forma a trei bile de aur.